Raportarea nonfinanciara in statele Uniunii Europene - Studiu comparativ

Pe finalul anului 2017, CSR Europe si Global Reporting Initiative (GRI) – organizatii internationale partenere ale The CSR Agency – au trecut in revista modalitatile prin care statele membre ale Uniunii Europene au transpus in legislatiile nationale Directiva UE 95/2014, referitoare la publicarea de informatii nonfinanciare privind performanta economica, impactul social, masurile de protejare a mediului, combatere a coruptieI si promovare a diversitatii. Raportul publicat in urma acestui studiu evidentiaza elementele comune dar si diferentele dintre tari, fapt ce ne permite, pe de o parte, sa comparam pozitionarea Romaniei pe acest domeniu, si, pe de alta parte, sa estimam impactul pe care acest element legislativ il genereaze la nivel local.

Inca din partea introductiva a documentului se afirma ca practica raportarii permite companiilor sa avanseze de la simpla indeplinire a obligatiilor legale, la dezvoltarea activa a unui comportament de afaceri responsabil (responsible business conduct – RBC).” Asadar, la nivelul celor mai importante organizatii, raportarea corporativa nonfinanciara este perceputa ca o “oportunitate de integrare a sustenabilitatii in practicile si strategiile de afaceri, de a obtine beneficii si a creste eficienta”, nicidecum ca o noupovara de conformare. Dezvaluirea informatiilor nonfinanciare combina profitabilitatea pe termen lung, justitia sociala si protejarea mediului, si astfel sporeste increderea partilor co-interesate, ofera organizatiilor si managerilor informatii vitale despre performanta economica, impactul social si de mediu, si modalitatile de imbunatatire a acestora. Informatiile publicate dovedesc transparenta si integritatea afacerii, fapt ce permite investitorilor, autoritatilor sau clientilor sa faca evaluari in cunostinta de cauza.

 

VEZI RAPORTUL

 

Inca din textul Directivei 95/2014, Comisia Europeana (CE) incuraja statele membre sa conlucreze pentru “cresterea nivelului de transparenta a informatiei nonfinanciare publicate” prin adaptarea si extinderea definitiei “entitatilor mari” si a “entitatilor de interes public”, contribuind astfel la extinderea scopului Directivei.

In ce masura a reusit Ministerul Finantelor Publice din Romania sa faca acest lucru prin Ordinul Nr. 1938/2016 si ulterior prin Ordinul Nr. 3.456 din 1 noiembrie 2018, putem vedea din comparatia cu celelalte tari.

 

Entitatile care la data bilantului depasesc criteriul de a avea un numar mediu de 500 de angajati, includ in raportul administratorilor o declaratie nefinanciara ce contine informatii privind cel putin aspectele de mediu, sociale si de personal, respectarea drepturilor omului, combaterea coruptiei si a darii de mita.”

(O.M.F.P. Nr. 3.456/2018, Art. 7, 8)

Conform palierului minimal stabilit de Directiva, incepand cu anul 2018 au obligatia de a publica informatii nonfinanciare referitoare la anul trecut anterior, toate entitatile de interes public cu peste 500 de angajati. Dupa transpunerea initiala (2016) mot a mot, restrictiva prin sensul “interesului public” in legislatia din Romania, noul ordin (2018) aduce cadrul legal mai aproape de spiritul Directivei, dar nu cere nimic in plus, desi ar fi putut (de exemplu) sa coboare plafonul la 250 de angajati – precum Luxemburg, Suedia sau Islanda – sau ar fi putut extinde explicit raza de aplicare dincolo de sectorul privat, pentru un plus de transparenta in ceea ce priveste impactul marilor institutii de stat asupra mediului, societatii si economiei, politicile si practicile lor anti-coruptie sau pro-diversitate.

Exemple de extindere a criteriului interesului public” dincolo de litera permisiva a Directivei sunt date de Bulgaria (cai ferate, furnizori de gaze naturale si electricitate, companii de apa si canal), Croatia (“companii de interes strategic”), Grecia (companii de exploatare a lemnului din paduri primare si din industria miniera), Ungaria (“alte entitati ce pot fi desemnate in baza relevantei publice”) sau Lituania (companii de management). Mai mult, Grecia, printr-o circulara conexa, impune raportarea impactului asupra mediului si a aspectelor legate de angajati tuturor entitatilor cu peste zece angajati si fie o cifra de afaceri de peste 700.000 EUR, fie un profit de peste 350.000 EUR. In transpunerea romaneasca, aceste criterii – cifra de afaceri de min. 40, respectiv profitul de min. 20 milioane de EURO, conform Directivei – lipsesc, semn ca Ministerul Finantelor Publice a luat act si chiar a aplicat principiul adaptarii actului european, dar doar “in partile esentiale”.

Un alt capitol la care partea romana a ales sa urmeze intocmai “calea europeana” este cel legat de forma de prezentare a raportului: ca parte a declaratiei administratorilor (raportul financiar anual), ca raport distinct publicat pe site in cel mult sase luni de la comunicarea bilantului (si mentionat in cuprinsul acestui document) sau ca raport consolidat, publicat la nivelul “companiei-mama”. Aceasta din urma forma nu va evidentia explicit impactul social, economic si asupra mediului din Romania, astfel ca efectele locale vor putea fi foarte usor “integrate” in valori medii pozitive regionale sau globale. Dintr-un astfel de raport nu vom putea afla cum sunt tratati angajatii din tara noastra, ce politici anti-coruptie sunt aplicate sau ce resurse naturale sunt exploatate local. Aceasta prevedere pare a fi apanajul exclusiv al tarilor est-europene, dintre statele occidentale adoptand-o doar Spania.

 

Cum urmeaza a fi aplicate legile ce decurg din Directiva 95?

 

Majoritatea statelor membre au publicat ghiduri si norme nationale sau fac trimitere la Comunicarea Comisiei din 5 iulie 2017. Romania nu.

Ce se intampla in cazul nerespectarii prevederilor Ordinului deMinistru? Se aplica amenzile din Legea Contabilitatii, intre 400 si 5.000 de lei. Comparativ, legislatia altor state prevede penalitati atat pentru societati – ce pot merge pana la 10 mil. EUR sau 5% din cifra de afaceri (Germania) sau pot fi decise in instanta (Franta) – cat si pentru persoanele responsabile, pasibile chiar de pedepse cu privare de libertare (pana la 6 luni in Irlanda, sau pana la 6 ani in Islanda).

In ciuda indemnului Comisiei Europene, Ordinul Nr. 1938/2016 impunea raportarea nonfinanciara unui numar mic de companii, sub 200, fapt corectat de OM 3.456. Dintre acestea, multe subsidiare de companii multi-nationale au raportat si pana acum, voluntar, chiar local, nu doar la nivel de grup. Majoritatea companiilor cu capital integral sau majoritar de stat, in schimb, nu au raportat, si prin urmare nu au cunostintele necesare derularii procesului de identificare a temelor relevante, comunicare cu partile interesate, colectare a datelor, publicare si comunicare a informatiilor. Prin urmare este nevoie, pe de o parte, de un set minimal de indicatori, sau chiar un standard national de raportare si, pe de alta parte, de un organism guvernamental de verificare, validare si penalizare, pentru a genera cu adevarat impactul pozitiv scontat, in sensul dezvoltarii durabile a Romaniei, intentionat si de Directiva europeana.